AmCham Moldova propune un cadru echilibrat pentru reglementarea contractelor de credit pentru consumatori

  • 12.06.2026

AmCham Moldova a transmis autorităților un set de recomandări asupra proiectului de lege privind contractele de credit pentru consumatori, cu obiectivul de a sprijini transpunerea Directivei (UE) 2023/2225 într-un mod care să consolideze protecția consumatorilor, menținând în același timp un cadru de reglementare clar, predictibil și proporțional pentru participanții la piață.

Pornind de la analiza proiectului, AmCham a evidențiat o serie de prevederi care depășesc cerințele Directivei europene, generează suprapuneri legislative sau pot crea dificultăți de implementare și costuri operaționale nejustificate. În acest context, recomandările formulate urmăresc alinierea proiectului la bunele practici europene și asigurarea unui echilibru între protecția consumatorilor și funcționarea eficientă a pieței creditării.

Printre principalele propuneri se regăsesc:

  • eliminarea prevederilor care reprezintă supratranspuneri ale Directivei;
  • asigurarea coerenței terminologice și evitarea dublării reglementărilor existente;
  • revizuirea plafoanelor și restricțiilor care pot limita nejustificat activitatea creditorilor;
  • simplificarea obligațiilor de informare și digitalizarea proceselor de creditare;
  • consolidarea unui cadru normativ care să ofere atât protecție efectivă consumatorilor, cât și predictibilitate pentru mediul de afaceri.

Documentul integral poate fi vizualizat aici.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să îl contactați pe Vasile Stepanuc, Policy manager (vasilestepanuc@amcham.md).

 

Latest Advocacy on the Go