AmCham Moldova Participated in Public Debates on Financial Consumer Protection Legislation

  • 03.02.2025

Membrii comunității AmCham Moldova au participat, pe data de 30 ianuarie 2025, la dezbaterile publice organizate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), pe marginea proiectului de lege care vizează consolidarea cadrului de protecție a drepturilor consumatorilor de servicii financiare.

Reprezentanții mediului de afaceri au fost implicați activ pe parcursul procesului de colectare a comentariilor și propunerilor dar și în cadrul discuțiilor referitoare la extinderea drepturilor consumatorilor, reglementările privind reclamațiile, norme și proceduri, precum și cadrul sancționator aplicabil. Acest subiect este de o importanță majoră pentru membrii noștri, având în vedere impactul direct asupra pieței financiare, în special în ceea ce privește asigurarea transparenței și echității în relația dintre furnizorii de servicii financiare și consumatori.

AmCham Moldova apreciază inițiativa CNPF de a consulta public proiectul de lege și de a implica reprezentanții sectorului privat în formularea unor soluții eficiente. Considerăm că un dialog deschis și constructiv între autorități și mediul de afaceri este esențial pentru dezvoltarea unui cadru legislativ echilibrat, care să sprijine atât protecția consumatorilor, cât și dezvoltarea pieței financiare din Republica Moldova.

Latest Policy Meetings