GLOBAL MANAGER: Adrian Gheorghiță, AmCham Moldova: Optimismul mediului de afaceri începe să crească

  • 12.08.2020

”Dacă în perioada incipientă a lunii aprilie speranța de business era una destul de pesimistă, două treimi din respondenți spunând că anticipează venituri mai mici de 35% în comparație cu anul 2019, actualmente putem vedea mai mult optimism. ~40% din participanții la cel de-al doilea sondaj au spus că anticipează diminuarea veniturilor cu mai mult de 35%, dar avem și 10% dintre respondenți care anticipează creșteri de venituri în perioada imediat următoare, în comparație cu cele avute anul precedent.”

Acestea au fost o parte din concluziile preliminare ale studiului pe care AmCham Moldova îl realizează pentru evaluarea impactului COVID-19 asupra mediului de afaceri din Republica Moldova. Cifrele au fost prezentate de Directorul Adjunct AmCham, Adrian Gheorghiță, în cadrul celei de-a doua dezbateri profesionale ”Integrare Economică Europeană” organizate joi, 30 iulie 2020. Întâlnirea este parte a programului transfrontalier de cooperare economică cu același nume, dezvoltat de Oameni și Companii din iunie 2020 cu sprijinul partenerilor AdInterim Consultum si Camera de Comerț și Industrie Iași.

”Sectorul automotive a fost foarte afectat de criza economică și de situația de urgență care a fost impusă în Republica Moldova dar și în restul Europei. Aici vorbim inclusiv de diverse echipamente semi-industriale sau electrice. Pe toate aceste segmente s-au atestat scăderi în luna aprilie, dar dacă analizăm datele statistice din luna mai, aceste industrii își revin dar evident nu la același nivel la care au fost în aceeași perioadă a anului 2019”, a continuat Adrian Gheorghiță prezentarea studiului AmCham.

Mediul de afaceri din Republica Moldova a fost grav afectat de pandemia Covid 19. ”Conform aceluiași sondaj realizat în luna iulie, două treimi din respondenți s-au confruntat cu diminuarea cererii la produse și servicii, atât pe piața internă cât și la export și cu întârzieri la plata facturilor. Acestea generează lipsa cifrei de afaceri, iar dacă analizăm care a fost comportamentul acestor companii putem observa că jumătate dintre acestea au menționat că pe parcursul anului 2020 renunță la investiții strategice și la investiții curente în Republica Moldova”, declară Directorul  Adjunct AmCham Moldova în încheierea intervenției sale.

Despre Programul ”Integrare Economică Europeană”

Programul ”Integrare Economică Europeană” facilitează schimbul de bune practici și dezbaterile despre oportunitățile și barierele pentru  mediul de afaceri din estul Europei, pe calea integrării economice europene. Programul are ca obiectiv ca prin cooperarea între regiuni și organizații, să se identifice soluții care pot fi implementate eficient. Dezbaterile programului au loc în cadrul unui grup de lucru complex, internațional, la care participă europarlamentari, parlamentari, reprezentanți ai guvernelor, asociații profesionale și reprezentanți ai celor mai importante organizații de business din regiune.

La întâlnirile organizate în cadrul programului au participat din Republica Moldova și România reprezentanți ai celor mai importante asociații de business precum AmCham Moldova,  EBA- European Business Association Moldova, , ODIMM- Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM din Moldova, Asociația Patronală MĂR (Rep. Moldova), Federația Industriei Hoteliere din România și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.

Programul ”Integrare Economică Europeană”, dezvoltat de Oameni și Companii, în colaborare cu Ad Interim Consultum și Camera de Comerț și Industrie Iași, va continua cu întâlniri lunare și are o secțiune dedicată, pe platforma GlobalManager.ro.

GlobalManager.ro are +700 de abonați, executivi și antreprenori și este una dintre cele 19 platforme digitale, adresate unor comunități business și profesionale, dezvoltate de Oameni și Companii.

To access the article click here

Latest AmCham in Media