News


AmCham

Members Spotlight

Current number of members134

AmCham solicită modificări la Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe

June 14, 2017

În luna decembrie 2016, AGEPI a lansat spre consultări publice proiectul de modificare și completare a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe, fapt care a permis inițierea și desfășurarea mai multor ședințe organizate de reprezentanții AGEPI în vederea acumulării propunerilor și comentariilor din partea mediului de afaceri.

În cadrul acestor ședințe AmCham a prezentat avizul, care conține comentarii la proiectul prezentat de autor, dar și o serie de propuneri la prevederile legale care, necesită revizuire sau completare imediată în materia aplicării echitabile a Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe.

AmCham atenționează că până în prezent nici o recomandare propusă nu a fost acceptată de autoritate, iar tergiversarea procesului de examinare duce la continuarea existenței constrângerilor cu care se confruntă mediul de afaceri pe domeniul dat.

Prin urmare, AmCham consideră necesar mobilizarea instituției, în scopul identificării celor mai bune soluții pe acest subiect.

Accesați Scrisoarea aici


2019 AmCham General Sponsors

FinComBank MAIB NCH SEBO