Event Details
În contextul aprobării de către Uniunea Europeană a mecanismului de ajustare la frontiera în funcție de carbon (Carbon Border Adjustment Mechanism - CBAM), întreprinderile locale, în special cele ce exportă bunuri în UE, trebuie să fie conștiente de importanța adaptării practicilor lor de afaceri pentru a ține pasul cu politicile climatice internaționale în schimbare și pentru a menține relații comerciale sănătoase cu UE, luând în același timp în considerare amprenta de carbon a produselor lor.
Pentru a sensibiliza și a spori înțelegerea cu privire la implicațiile CBAM în rândul reprezentanților companiilor din sectorul industrial, autorităților publice responsabile de politicile de mediu, organizațiilor/asociațiilor promotori ai protejării mediului, alte părți interesate, AmCham Moldova, în colaborare cu proiectul Securitatea Energetică a Republicii Moldova (MESA), cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, va organiza webinarul "Decodificarea CBAM (Carbon Border Adjustment Mechanism): Impactul și oportunitățile pentru Moldova" pe 26 aprilie, ora 15:00.
Evenimentul are ca scop:
- Creșterea gradului de conștientizare cu privire la existența și implicațiile CBAM;
- Facilitarea înțelegerii modului în care funcționează mecanismul, a obiectivelor sale și a impactului potențial asupra întreprinderilor, comerțului și practicilor de mediu;
- Încurajarea pregătirii în anticiparea impactului CBAM și în dezvoltarea strategiilor pentru a rămâne competitiv și conform cu standardele globale în evoluție;
- Evidențierea importanței practicilor durabile și cu emisii reduse de dioxid de carbon pentru întreprinderile din Moldova;
- Încurajarea colaborării între părțile interesate.
Detaliile de conectare vor fi expediate doar persoanelor înregistrate.
Această activitate este realizată cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
Apreciem angajamentul dumneavoastră față de sustenabilitate și contribuția la un viitor mai verde pentru Moldova.